Traducere din franceza de Em. Galaicu-PaunRedactat esenţialmente la Paris şi la Urt, intre 26 octombrie 1977 şi 15 septembrie 1979, Jurnalul de doliu conţine 330 de fişe, aşezate in ordine cronologica, titlul aparţinand lui Roland Barthes. „Avem un titlu, un act de nominalizare, remarca Eric Marty, discipolul lui Barthes, iar mai incoace şi editorul care i-a ingrijit Oeuvres complètes, in 5 volume, la Seuil. In opinia mea, nu-i vorba de o efuziune, ci de un proiect de scriitura in toata puterea cuvantului”. La randu-i, Maurice Nadeau, directorul de la Quinzaine litteraire, ţine sa nuanţeze: „Notaţia nu este inca o scriitura. Am putea doar sa ne imaginam ce ar fi putut ea deveni”. Şi unii şi alţii il considera mai degraba un fel de scriere-palimpsest: nu atat o „ciorna” a Camerei luminoase, cat arhiva unei carţi ce nu exista (romanul proiectat „Vita nova”, niciodata scris, dar din care va rezulta cursul sau pentru Collège de France, „La Préparation du roman”), in continuarea Fragmentelor dintr-un discurs indragostit. Asa sau altfel, chiar daca eventual e prea devreme pentru publicarea acestui text, in mod evident e prea tarziu pentru a-l ignora. Deschide cartea.
