O nelinişte inexplicabilă îl cuprinse pe Perry Bergman chiar din clipa în care somnul agitat îi fu curmat de nişte vibraţii de a dreptul ciudate. Era un soi de scrîşnet enervant, asemănător zgomotului făcut de unghiile ce zgîrie o tablă de scris. Se înfioră, azvîrli în lături pătura subţire care l învelea şi coborî din pat. Stînd aşa, cu picioarele goale pe podeaua de oţel, i se părea acum că zgomotul seamănă mai degrabă cu acela făcut de freza unui dentist. Era un sunet diferit atît de bîzîitul monoton al generatoarelor navei, cît şi de zumzetul ventilatoarelor de aer condiţionat. – Ce naiba se ntîmplă? se pomeni întrebînd, deşi nu era nimeni acolo să i răspundă. Îşi aminti cum ajunsese pe vasul Benthic Explorer cu o seară înainte, după un zbor lung cu elicopterul tocmai din Los Angeles, via New York, pînă la Ponta Delgada, pe Insula San Miguel din Arhipelagul Azore. Pe lîngă diferenţa de fus orar, îl mai obosise peste măsură şi şedinţa prelungită în care i se aduseseră la cunoştinţă problemele cu care se confrunta echipajul. Era de înţeles că nu i convenea defel să fie trezit după numai patru ore de somn, şi încă de un zgomot atît de enervant.